Descriere

Jocul este potrivit pentru o patrulă sau o echipă de 4 - 8 persoane. Obiectivul este de a folosi construcția descrisă mai jos pentru a muta o greutate deasupra unui număr de ținte, în ordine, prin colaborarea membrilor patrulei care trebuie să tragă / lase de sforile pe care le țin pentru a muta butucul în locul dorit.

Desfășurare

După ce e prezentat scopul jocului, patrula desemnează un coordonator. Toți membrii patrulei înafară de coordonator își leagă eșarfele peste ochi în așa fel încât să nu vadă, și preiau fiecare câte o “stație” – un capăt de sfoară care merge la butuc printr-un stâlp în așa fel încât să fie asigurată o stabilitate și o înălțime fixă pentru controlul sforii (vezi mai jos).

Coordonatorul jocului îi îndrumă pe toți ceilalți, strigându-i pe nume, să tragă sau să lase sfoara de care țin pentru a deplasa butucul deasupra unor locuri predefinite (se pot folosi "felii" de buștean cu numere pe ele) – numărul acestora determină cât durează jocul și poziția acestora poate fi schimbată după fiecare joc.

E o activitate potrivită pentru a lucra la partea de comunicare și lucru în echipă – se poate varia coordonatorul și relua jocul, pentru a avea toți cercetașii ambele perspective.

[[img#17725]]

Variante

  • se poate adăuga o limită de timp
  • se poate schimba coordonatorul după ce un coordonator a condus deja echipa pentru a trece complet prin ținte (se pot modifica pozițiile țintelor după ce se schimbă coordonatorul)

Pregătire

[[doc#442]]

Jocul poate fi dimensionat pentru oricâți jucători, dar limitele practice vor limita jocul la 4 - 8 stații + 1 coordonator. Este nevoie de un butuc (sau de o altă formă de greutate) – dimensiunea acestuia trebuie aleasă în așa fel încât să fie ușor de ridicat cu sfoara trecută peste stâlp, și suficient de greu încât dacă sfoara este lasată liberă să o tragă înapoi.

[[doc#443]]

Butucul de la mijloc poate fi prins cu un cui în U în mijloc de unde să plece fiecare sfoară, sau, pentru mai multă stabilitate, câte un cui în U pe laterală pentru fiecare sfoară – important e să fie la unghiuri egale în funcție de numărul de jucători. Desigur, se pot găsi și alte soluții.

[[doc#445]]

Parii pot fi puțin bătuți în pământ ca să nu plece, dar oricum jucătorii vor ține și de stâlp când trag de sfori.

La stâlpi, e important ca sfoara care trece peste ei să poată aluneca ușor, fără să iasă de acolo. În funcție de materialul cu care lucrați, puteți face un șănțuleț în vârful stâlpului prin care trece sfoara să nu scape, sau se poate bate un cui în U în laterala părții de sus a stâlpului pe care să gliseze sfoara.

[[doc#444]]

[[img#17791]]

Sumar

  • Pentru: Între 5 și 10 participanți
  • Durată: Între 10 minute și 1 ore
Categorie: Activități pentru întâlniri
Tag-uri: olimpiadă, echipă, outdoor, grup, coordonare

Materiale necesare

1. Pari de 1.75m (câte unul pentru fiecare jucător)
2. Cuie în U (pentru fiecare par și pentru butuc)
3. Butucul (sau o greutate)
4. Sfoară

Obiective educative

1. Coordonare
2. Lucrul în echipă
3. Emaptizarea cu persoane cu handicap (nevăzători)

Autori

Referință